În timpul unui impact, la viteza de 50 km/h, asupra unui adult de 80 kg acţionează o forţă de cca. 2 tone.
Un impact la 40 km/h supune corpul uman la presiuni similare cu o cădere de la etajul al treilea al unei clădiri.
Centurile de siguranţă constituie cele mai eficiente mijloace de protecţie împotriva vătămării în caz de accident, fiind componenta de bază a sistemului de siguranţă pasivă al oricărui autovehicul. Cu toate acestea, două treimi dintre persoanele decedate în autovehicule implicate în accidentele rutiere produse în anul 2016, nu purtau centura de siguranță.
Centurile de siguranţă cu trei puncte de fixare, aşa cum le cunoaştem astăzi, au fost introduse pentru prima dată în dotarea standard a autovehiculelor în anul 1959, de către constructorul suedez Volvo.
Utilizarea centurii te poate salva de la necazuri mult mai mari decât plata unei amenzi. Aceasta reduce riscul vătămărilor mortale cu până la 50% în cazul ocupanţilor locurilor din faţă, respectiv cu până la 75% pentru pasagerii aflaţi pe locurile din spate.
În situaţia unui accident, un pasager care nu poartă centura este proiectat la întâmplare, crescând cu 40% riscul ca ceilalţi ocupanţi să fie răniţi sau ucişi.
Pentru a fi eficiente, centurile trebuie folosite corect (reglate potrivit înălţimii ocupantului, bine ajustate pe corp, fără a fi răsucite sau trecute peste obiecte contondente aflate în buzunare, precum pixuri sau ochelari).
În România, folosirea centurii de siguranţă este obligatorie pentru toţi ocupanţii locurilor prevăzute prin construcţie cu asemenea dispozitive.
În cazul unui impact petrecut la 50 km/h, un copil de 25 kg este proiectat în faţă cu o tonă forţăși este imposibil că forţa musculară a braţelor unui adult să-l ţină în siguranţă. De aceea copii trebuie protejaţi cu ajutorul dispozitivelor de retenţie adecvate vârstei, greutăţii şi înălţimii lor (scaune pentru copii).
Airbag-ul, care reprezintă un sistem de retenţie suplimentar, este eficient numai în condiţiile folosirii centurii de siguranţă, putând genera leziuni grave în lipsa acesteia.