Asigurarea facultativa pentru autovehicule, cunoscută uzual sub denumirea de asigurare CASCO (acronim al cuvintelor din limba engleză “Casualty” și “Collision”, care înseamnă “avarii” și “coliziuni”) permite acoperirea daunelor produse la autovehiculul propriu în urma unui accident indiferent dacă s-a produs din vina personală sau din cauze externe. Din, acest motiv ar fi ideal ca toți posesorii de autovehicule să dețină, pe lângă asigurarea obligatorie RCA și o asigurare CASCO, astfel încât să fie acoperite integral riscurile legate de deținerea și utilizarea unui autovehicul, atat pentru terți cât și pentru asigurat, indiferent de vinovăție.
De reținut este faptul că nu există un set standard de riscuri asigurate printr-o poliță CASCO, fiecare companie de asigurări oferind propriul produs. De aceea, înainte de a încheia o astfel de asigurare este necesară o documentare atentă, cu atât mai mult cu cât distribuitorii de asigurări sunt obligați să vă pună la dispoziție informații despre produsul de asigurare prin intermediul unui document denumit PID și să vă acorde consultanță în scopul de a vă oferi un produs personalizat conform nevoilor și cerințelor dumneavoastră. Cu toate acestea, exista o serie de riscuri incluse în oferta majorității societăților de asigurări, precum:
– Avarii: ciocniri, zgârieturi, lovituri, răsturnări, căderi în apă sau prăpastie, căderea unor corpuri străine pe mașină, incendiere;
– Acte de vandalism: pagube produse de răuvoitori, chiar dacă nu sunt identificați;
– Fenomene naturale: cutremur, inundație, grindină, avalanșă, alunecare de teren, trăsnet;
– Furt: total sau parțial (părți componente ale autovehiculului), precum și tentativa de furt.
Suma asigurată printr-o poliță CASCO reprezintă, de regulă, valoarea autovehiculului de la momentul încheierii acesteia. De exemplu, autovehiculele noi sunt asigurate la valoarea trecută în factura de achiziție, în timp ce autovehiculele cu o vechime de peste un an sunt asigurate la o valoare stabilită de asigurator în baza unui catalog de prețuri și cu ajutorul inspeției de risc.
Ce este inspecția de risc ?
Inspecția de risc reprezintă o procedura de evaluare a autovehicului ce urmează a fi asigurat (dacă nu este nou) în cadrul căreia se verifică autovehiculul, se fac fotografii și se completează un raport de inspecție care constată starea generală a acestuia.
Asigurările CASCO se pot încheia și cu franșiză, caz în care costul (prima) asigurării este mai mic, decât dacă s-ar fi încheiat fără franșiză. Franșiza este partea din prejudiciu, exprimată procentual sau în valoare absolută ori într-o altă variantă conform politicilor de vânzare ale asigurătorului, pe care proprietarul autovehiculului o suportă în urma unui accident rutier, diferența urmând a fi despăgubită de asigurător.
Este util de știut că în cazul unei tamponări produse din vina unui terț, dacă păgubitul a apelat la polița CASCO pentru a-și repara masina, asigurătorul CASCO va recupera contravaloarea despăgubirii de la asigurătorul RCA al celui vinovat. De asemenea în situația producerii unui eveniment din cele asigurate prin polita CASCO, în majoritatea cazurilor notificarea daunei se poate realiza 100% digital în cel mai scurt timp.