Se intampla adesea ca atunci cand ne aflam in trafic sa intalnim autovehicule cu regim prioritar. Sunt mijloace de deplasare apartinand structurilor specializate pentru salvarea de vieti omenesti, inlaturarea unor stari de pericol sau limitarea efectelor unor incidente grave. Din pacate, sunt frecvente cazurile in care partenerii de trafic nu faciliteaza trecerea acestei categorii de autovehicule, punand in pericol siguranta circulatiei si indeplinirea misiunilor de interventie.
Stim toti ca minutele castigate in favoarea unei interventii medicale vitale pot salva viata unui om, iar cele castigate pentru interventia pompierilor pot ajuta la salvarea unor vieti, la prevenirea unei explozii sau la limitarea consecintelor unui dezastru. Situatia este similara pentru reusita unei interventii a politiei sau jandarmeriei, care trebuie sa intervina pentru prinderea unui infractor, contracararea unor violente sau efectuarea cercetarilor si deblocarea traficului pe o artera rutiera intens circulata unde a avut loc un accident.
Acestea sunt numai cateva dintre ipostazele in care „oamenii cetatii” trebuie sa intervina rapid si eficient cu scopul salvarii de vieti si bunuri, al asigurarii ordinii si linistii noastre, situatii in care rapiditatea deplasarii conteaza enorm.
Exista insa destui concetateni care fie din nestiinta, fie din rea vointa sau din comoditate nu se conformeaza prevederilor legale, refuzand, uneori cu ostentatie, sa faciliteze deplasarea autovehiculelor cu regim prioritar, asumandu-si riscul unor sanctiuni contraventionale consistente si in unele cazuri retinerea permisului de conducere sau, si mai grav, al producerii unor evenimente rutiere, dar si responsabilitatea morala pentru zadarnicirea unor misiuni importante.
Iata de ce ne propunem sa abordam astazi subiectul obligatiilor ce ne revin in cazul in care intalnim in trafic un autovehicul cu regim prioritar.
Mai intai trebuie sa stim ca, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, aceste autovehicule sunt cele apartinand: politiei, serviciului de ambulanta, jandarmeriei, pompierilor, protectiei civile, sau cele ale unitatilor speciale ale Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Protectie si Paza, Administratiei Nationale a Penitenciarelor din Ministerul Justitiei, precum si cele ale procurorilor din Ministerul Public, Ministerului Apararii Nationale si ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni cu caracter de urgenta si pun in functiune mijloacele speciale de avertizare luminoasa (lampi giratoare sau stroboscopice) si sonora (sirene), care pot fi folosite si separat, in functie de natura misiunii.
Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule si au urmatoarele semnificatii:
a) lumina rosie obliga participantii la trafic sa opreasca in directia de mers cat mai aproape de marginea drumului;
b) lumina albastra obliga participantii la trafic sa acorde prioritate de trecere;
c) lumina galbena obliga participantii la trafic sa circule cu atentie.
Autovehiculele cu regim de circulatie prioritar, atunci cand se deplaseaza la interventii sau in misiuni cu caracter de urgenta, nu se supun restrictiilor de viteza, dar conducatorii acestora au obligatia de a circula cu atentie si de a lua toate masurile pentru prevenirea accidentelor. De aceea, ele sunt conduse de conducatori auto experimentati, bine pregatiti, care poarta responsabilitatea deplasarii rapide si in limite de siguranta a echipajelor de interventie sau a coloanelor oficiale.
Din nefericire multi automobilisti, chiar daca doresc sa respecte prevederile legale in domeniu, nu stiu sa procedeze corect, ingreunand practic sarcina soferilor de pe masinile de interventie.
Cea mai frecventa greseala este aceea de a frana brusc in fata unui asemenea autovehicul, fara a-i degaja calea, lucru care nu poate decat sa-l puna intr-o stare de pericol pe partenerul sau de drum aflat in misiune, mai ales cand se ruleaza pe suprafete cu aderenta redusa sau in cazul coloanelor oficiale compacte, unde riscul de coliziune creste simtitor.
Cum trebuie procedat in mod corect la intanirea unui asemenea autovehicul aflat in misiune?
Cand circulam pe un drum prevazut cu cate o singura banda de circulatie pe sens, culoarul destinat facilitarii trecerii autovehiculului cu regim prioritar va fi creat pe axul drumului, intre sensurile de mers.
In primul rand trebuie sa semnalizam conducatorului unui asemenea autivehicul ca l-am observat, precum si intentia noastra de a-i facilita trecerea, lucru care se face prin folosirea lampilor de semnalizare a schimbarii directiei catre dreapta. Imediat dupa inceperea semnalizarii nu franam brusc, ci eliberand pedala de acceleratie ne apropiem cat mai mult de marginea drumului sau de acostament, dupa care franand reducem progresiv viteza de deplasare, pentru ca in final sa oprim.
Procedura recomandata in cazul in care autovehiculul cu regim prioritar este intalnit pe un sector de drum unde circulatia se desfasoara pe doua benzi pe sens presupune eliberarea unui culoar intre benzi.
Practic, conducatorii vehiculelor ce urmeaza a fi depasiti in aceasta situatie de un autovehicul cu regim prioritar vor trebui sa degajeze cat mai mult posibil, spre stanga (cei de pe banda a doua) sau spre dreapta (cei de pe banda intai), astfel incat culoarul liber format sa permita trecerea autovehiculelor de interventie in conditii de siguranta.
Celor “grabiti” care sunt tentati sa se ataseze autovehiculelor cu regim prioritar si sa ruleze strans in urma acestora, le atragem atentia ca riscul unui astfel de comportament este major, atat din perspectiva iminentei implicarii intr-un accident, cat si din cea a aplicarii unei sanctiuni contraventionale pentru ca, spre exemplu, intercalarea intr-o coloana oficiala sau atasarea la aceasta se sanctioneaza cu 6 – 8 puncte-amenda si retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 60 de zile.
Drum bun si nu uitati, respect in trafic inseamna siguranta rutiera!