Această platformă are o caracteristică specială, fiind concepută ca resursă de proiecte, programe și informații dedicate persoanelor care vor să-și îmbunătățească cunoștințele în domeniul financiar și punând la dispoziția partenerilor o serie de materiale și suporturi educaționale.
Programele de educație și cursurile susținute de lectorii ASF, prezentate pe site, sunt structurate pe categorii de cursanți(elevi, studenți, profesori etc.), iar secțiunile au fost gândite astfel încât să ofere utilizatorilor posibilitatea de a găsi rapid informațiile de care au nevoie.
Site-ul conține și o zonă dedicată copiilor, unde se regăsesc audiobook-uri, povești, jocuri și filme prin intermediul cărora cei mici pot dobândi cunoștințe elementare în domeniul financiar.
De asemenea, site-ul conține resurse educaționale și pedagogice care pot fi utilizate gratuit în cadrul activității derulate de cadrele didactice, atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel universitar.
Site-ul conține și materiale și secțiuni destinate nevoii de informare a adulților în ceea ce privește piața financiară.
Educația financiară este una dintre misiunile fundamentale ale ASF, fiind considerată un vector important de dezvoltare a piețelor financiare non-bancare.