Obținerea permisului de conducere este mai mult decât o simplă hârtie – pentru un tânăr, este un pas important spre independență, libertate și maturitate. Cu toate acestea, drumurile nu vin doar cu entuziasm, ci și cu provocări reale. Traficul e un mediu imprevizibil, iar experiența se formează în timp.

Aici, rolul părinților devine esențial. Dar nu orice formă de implicare ajută. Uneori, din dorința sinceră de a proteja, părinții pot pune involuntar presiune pe tânărul șofer.

Ajutor… sau stres în plus?

Fiecare părinte are un stil propriu de a se implica:

• Protectorul entuziast, care vrea să fie mereu alături pentru a preveni orice risc.
• Neîncrezătorul, care nu se poate relaxa și vrea să dețină controlul.
• „Meseriașul”, care crede că experiența personală bate orice lecție de la școala de șoferi.
• Tradiționalistul, care transmite tipare învățate din familie.
• Oscilantul, care nu știe dacă să lase libertate sau să țină frâiele strâns.

Toate aceste abordări vin din grijă și iubire. Dar, dacă nu sunt gestionate cu echilibru, pot provoca tensiuni, frustrare și chiar teama de a conduce.

Ce funcționează, în schimb? O atitudine de tipul:
👉 „Sunt aici dacă ai nevoie de mine. Am încredere în tine.”

Comportamente care pot face mai mult rău decât bine

Pentru un tânăr aflat la început de drum, anumite reacții pot fi descurajante:

• corectarea continuă și tonul critic;
• repetarea excesivă a avertismentelor („Ai grijă!”, „Vezi că vine o mașină!”);
• judecarea deciziilor din trafic („De ce ai oprit?”, „Puteai să te bagi!”);
• apeluri sau mesaje frecvente pentru a verifica unde este și cum conduce;
• oferirea de „sfaturi” bazate pe obiceiuri greșite, învățate în timp.

Aceste comportamente nu doar că demotivează, dar pot crește anxietatea, reduce încrederea în sine și, în cazuri extreme, îi pot face pe tineri să evite condusul.

Cum arată un sprijin real?

Un părinte care reușește să fie calm, răbdător și încurajator oferă cel mai valoros ajutor. Condusul împreună poate deveni un moment de apropiere, nu o sursă de stres.

Important este să ținem cont de cum simt și reacționează tinerii începători:

• se tem să greșească sau să fie judecați;
• pot intra ușor în panică;
• își pierd încrederea rapid dacă sunt criticați;
• uneori, vor să demonstreze că se descurcă și pot exagera.

Concluzie: părintele – partener, nu instructor

După obținerea permisului, procesul de învățare continuă. Primele luni la volan sunt esențiale pentru formarea unor obiceiuri bune și a unui comportament responsabil. Părinții au un rol-cheie în această etapă – nu ca profesori, ci ca parteneri de încredere.

Iar cel mai puternic instrument pe care îl au la dispoziție este exemplul personal: un părinte care conduce responsabil, cu calm și empatie, transmite cele mai valoroase lecții – fără să rostească un cuvânt.

CONSULTANT: Costin TĂTUC.