Radu T. este un tanar in varsta de 30 de ani, cu o cariera de succes in domeniul vanzarilor. Ii place foarte mult acest job desi este solicitant pentru ca zilnic trebuie sa conduca mult pentru a prezenta comerciantilor produse noi in vederea incheierii de comenzi ferme.

Pentru a-si face treaba, a primit de la firma toate ustensilele necesare unui om de afaceri modern: telefon, laptop si autoturism de serviciu. Asta-i usureaza oarecum viata destul de aglomerata si il ajuta sa rezolve deopotriva atat problemele de munca cat si pe cele personale, mai ales naveta zilnica la serviciu si transportul catre locurile de agrement pe care le viziteaza in fiecare week-end.

La volan, Radu se considera indemanatic si sigur pe el. Are permis de aproape 10 ani si faptul ca circula zi de zi intr-un trafic tot mai aglomerat crede ca l-a calit. Desi vine dintr-un orasel de provincie, s-a adaptat usor traficului de capitala, invatand sa se strecoare pe oriunde, potrivit principiului „fac asa, ca asa fac toti”. De masina nu prea se sinchiseste si o exploateaza la maxim, ca doar „e masina de firma si duce”.

Una peste alta, zice ca se descurca bine cu circulatia chiar daca are insa si o mare problema, este intr-o permanenta criza de timp. S-a obisnuit sa se grabeasca si nu ezita sa recupereze timp pretios din deplasarea intre diferite destinatii. Cu alte cuvinte, oriunde poate „ii da talpa la greu” si o face fara teama de a plati amenzi pentru depasirea vitezei legale intrucat pe masina are detector de radar si statie.

Chiar daca stia proverbul cu ulciorul care nu merge de multe ori la apa, Radu nu ezita sa mearga tare indiferent daca avea motiv sau nu. Asa s-a intamplat si intr-o seara din toamna care tocmai a trecut, cand isi incheiase programul de lucru si se intorcea catre casa. Era obosit pentru ca a avut o zi grea, cu multe vizite la comercianti, prezentari consecutive si discutii tehnice care l-au extenuat. Din obisnuinta, gonea catre casa asa cum facea si in deplasarile zilnice, de serviciu.

La un moment dat, cand mai avea numai cateva strazi pana la destinatie, s-a apropiat de o intersectie cu vizibilitate redusa, la intrarea careia era instalat indicatorul „STOP”. Din obisnuinta, in loc sa se opreasca la limita de vizibilitate si sa se asigure, asa cum prevede legea, a procedat ca la indicatorul „cedeaza trecerea”. A franat usor, asigurandu-se sumar, din mers. Desi a observat ca din partea sa stanga venea un autoturism, sub imperiul oboselii a apreciat in mod eronat distanta pana la acesta si viteza cu care se apropia. Considerand ca are suficient timp si loc sa treaca, in loc sa franeze a accelerat, fortand patrunderea in intersectie. O presimtire sumbra l-a strafulgerat. In acel moment,  pentru o fractiune de secunda s-a gandit ca poate accidentul nu se va produce, ca celalalt sofer il va evita. Doar nu era prima data cand „taia fata” cuiva la intrarea in intersectii…

Din pacate, de data aceasta celalalt sofer era un incepator fara experienta care s-a speriat. Sub imperiul momentului novicele a actionat instinctiv pentru a evita impactul, franand si virand brusc spre stanga. Nu a realizat ca procedand astfel va patrunde pe contrasens unde se va izbi violent de un alt autovehicul care in acel moment circula regulamentar din sens opus.

Impactul a fost puternic, ambii soferi si un pasager din autovehiculele care circulau pe drumul prioritar fiind raniti grav. La cateva zile, pe fondul leziunilor multiple, starea de sanatate a pasagerului s-a agravat si apoi a murit.

In cadrul cercetarii penale ce a urmat, Radu T. le-a marturisit anchetatorilor: „ma grabeam sa ajung acasa… am crezut ca am timp si loc sa trec… si apoi m-am gandit ca celalalt ma va evita… trebuia sa conduca si el preventiv, nu?