Atunci când te hotărăști să pornești într-o călătorie antreprenorială, îți dorești să ajungi cât mai departe. Dar, ca orice călătorie, nici aceasta nu este ferită de riscuri!
Indiferent de domeniul de activitate al business-ului pe care ți-l alegi, compania ta ar putea fi expusă mai multor riscuri care pot avea un impact major asupra continuității afacerii. Putem să amintim aici de incendii, fenomene atmosferice, avarii accidentale la utilaje/echipamente, furt, explozii, dar și riscuri financiare care derivă din relațiile cu partenerii și, nu în ultimul rând, să nu uităm de riscurile cibernetice care sunt tot mai prezente în viețile noastre.
Planul Business SOS este suportul de care ai nevoie pentru a te informa despre asigurările de bunuri, răspunderi civile, asigurări pentru riscuri financiare sau asigurările împotriva riscurilor cibernetice.
În aceste situații, un antreprenor responsabil se întreabă ce ar putea face pentru a-și proteja afacerea cât mai bine.
Ei bine, pentru a te putea ocupa în liniște de dezvoltarea afacerii, mai ales în acest context atât de provocator, ai nevoie de un plan de asigurări adaptat specificului business-ului tău. Astfel vei avea certitudinea că, indiferent de riscurile la care este expusă afacerea ta, vei depăși mai ușor eventualele probleme, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al timpului necesar remedierii daunelor.
#BusinessSOS este suportul de care ai nevoie pentru a găsi informații relevante despre asigurările de bunuri, răspunderi civile, asigurări pentru riscuri financiare și, nu în ultimul rând, asigurările împotriva riscurilor cibernetice.
UNSAR te ajută și iți pune la dispoziție informații utile pentru a fi pregătit în a lua cea mai bună decizie cu privire la accesarea unor instrumente de protecție care ar putea oferi continuitate afacerii tale.