Siguranța la volan. La feminin.

Luna martie, luna femeilor de orice vârstă, statut și naționalitate este o bună ocazie să vorbim despre siguranța la volan, în cazul particular al doamnelor și domnișoarelor. Desigur că există reguli general valabile, care se aplică tuturor conducătorilor auto, indiferent de sex, însă, în cazul specific al femeilor există și niște reguli specifice.

Ne dorim ca acest articol să fie o dovadă a considerației acordate femeii la volan, cu atât mai mult cu cât, conform statisticilor, la finalul lui 2021, din peste 8 milioane de posesori ai permisului de conducere, la nivel național, aproximativ 35% sunt femei, procentul acestora fiind în creștere.

 

Siguranța femeilor însărcinate la volan

Cu siguranță, femeia modernă și activă nu va renunța la șofat în timpul sarcinii, desigur, în cazul în care nu există interdicții medicale specifice. Chiar și așa, există reguli de care trebuie să ținem cont, indiferent cât de bună este starea fizică din acel moment. Cel mai important este respectarea sfaturilor medicului care monitorizează sarcina și care poate oferi cele mai corecte și cele mai specifice recomandări, în concordanță cu particularitățile fiecărei doamne și a etapei în care se află sarcina.

Câteva recomandări general valabile

  • Specialiștii susțin că ar fi de dorit ca femeile însărcinate să evite să conducă în condiții care ar putea crește stresul și accentua oboseala, cum ar fi condusul în condiții meteo nefavorabile și/sau vizibilitate redusă, sau pe distanțe lungi, care ar putea genera stări emoționale puternice.
  • Chiar dacă legislația rutieră în vigoare le exceptează de la obligația purtării centurii de siguranță pe doamnele în stare vizibilă de graviditate, recomandările specialiștilor arată că pentru protecție majoră, indiferent de stadiul sarcinii, este vitală purtarea centurii de siguranță. Dacă legea nu impune sancțiuni, nu înseamnă că pericolele nu există.
  • Cercetările nu au furnizat dovezi că folosirea dispozitivelor de siguranță crește șansa producerii de leziuni fetale sau uterine. Studiile arată, însă, că pentru copilul nenăscut, purtarea centurii de siguranță reduce riscul de rănire cu până la 70%. În plus, purtarea centurii de siguranță reduce riscul de a pierde sarcina, chiar dacă rănile mamei sunt ușoare, respectiv de a răni alte persoane din vehicul, ca urmare a proiectării mamei prin habitaclu, în caz de accident.
  • Pentru a fi eficientă, purtarea centurii de siguranță trebuie efectuată corect, așezând partea inferioară sub abdomen, peste pelvis și șolduri. Partea superioară a centurii trebuie reglată astfel încât să traverseze umărul, trecând peste claviculă, fără să atingă gâtul și să coboare diagonal peste piept, peste lateralul abdomenului.
  • Relativ recent au apărut pe piață dispozitive care, fără să intervină asupra performanțelor de bază ale centurii de siguranță în trei puncte (aflate uzual în dotarea mașinilor), ajută la poziționarea centurii transversal, astfel încât fătul să fie în siguranță.
  • În cazul dotării cu airbag-uri a autovehiculului condus, pentru asigurarea protecției optime a viitoarei mame și a sarcinii, distanța dintre scaun și volan trebuie să fie cât mai mare (de cel puțin 25-30 de centimetri), dar să permită, în același timp, acționarea comodă a pedalelor.
  • Specialiștii recomandă utilizarea centurilor de siguranță în trei puncte, reglate corespunzător și a airbag-urilor activate, această combinație fiind cea mai eficientă măsură de protecție în caz de accident. Este important ca înclinația scaunului să fie cât mai apropiată de verticală, dar comodă, iar volanul trebuie să fie orientat în sus, dacă acesta este reglabil, pentru a direcționa deschiderea airbagului spre piept și nu spre abdomen.
  • Se recomandă evitarea drumurilor fără însoțitor, mai ales în ultimele luni de sarcină, cu precădere într-o zonă de deplasare în care nu există clinici de proximitate. Și, desigur, se recomandă evitarea stresului și a enervării în trafic, care pot conduce la emoții puternice și consecințe neașteptate.

În concluzie, doamnelor și domnișoarelor, vă dorim la mulți ani și la cât mai multe drumuri în condiții de maximă siguranță!

Consultant: dl. TATUC Costin.

2023-04-19T10:43:24+00:00 21 martie 2023|La drum, La volan|

Alege superstiţia care te reprezintă:

  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
  • superstitii
Created by potrace 1.16, written by Peter Selinger 2001-2019